Prețul motorinei a crescut din nou în benzinăriile Rompetrol, MOL, Lukoil și SOCAR, în dimineața zilei de 22 septembrie. Majorările au venit după ce OMV Petrom scumpise cu 9 bani pe litru carburanții vânduți în stațiile Petrom și OMV.
În stațiile din vestul Capitalei, motorina de la Lukoil a ajuns la doar un ban sub pragul de 11 lei pe litru. O nouă ajustare în zilele următoare ar putea duce prețul peste această limită.
Cât s-au scumpit carburanții
- Rompetrol a majorat prețul motorinei cu 9 bani pe litru;
- MOL a aplicat o creștere de 9 bani pe litru;
- Lukoil a adăugat 6 bani pe litru;
- SOCAR a crescut prețul cu 10 bani pe litru.
Creșterile au fost aplicate după scumpirea operată cu o zi înainte de OMV Petrom. Legislația permite cel mult o majorare de preț pe zi, care trebuie făcută până la ora 12:00.
Benzina nu și-a schimbat prețul în aceeași perioadă. În majoritatea stațiilor, aceasta se apropie de pragul de 10 lei pe litru, în timp ce la Petrom costa 9,93 lei pe litru.
Presiunea prețurilor internaționale
Scumpirile din România au loc pe fondul crizei globale de motorină. Chiar dacă prețurile din benzinăriile românești au crescut, avansul lor este mai redus decât cel al cotațiilor internaționale.
Comparația cu celelalte state membre ale Uniunii Europene este inclusă într-un raport al Consiliului Concurenței.
