Inflamația cronică poate afecta inima înaintea simptomelor. Ce rol au genele și stilul de viață

Inflamația cronică ar putea modifica structura și funcționarea inimii cu mult timp înainte ca simptomele unei boli cardiovasculare să apară. O analiză realizată de cercetători coordonați de Imperial College London, pe aproape 500.000 de persoane, arată că riscul este influențat atât de stilul de viață și condițiile sociale, cât și de predispoziția genetică.

Studiul a folosit datele a 488.079 de participanți din UK Biobank. Cercetătorii au comparat markerii inflamatori din sânge cu informațiile genetice, rezultatele investigațiilor prin rezonanță magnetică cardiacă și evoluția stării de sănătate.

Un rol important l-a avut GlycA, un marker sangvin care reflectă mai multe procese asociate inflamației persistente. Pentru peste 70.000 de participanți au fost disponibile și imagini detaliate ale inimii, ceea ce le-a permis cercetătorilor să observe modificări structurale și funcționale.

Cum se schimbă funcția inimii

Valorile mai mari ale GlycA au fost asociate cu camere cardiace mai mici, pereți ai inimii mai groși și o umplere mai puțin eficientă între două bătăi. Inima pompa, de asemenea, un volum mai redus de sânge la fiecare contracție, iar organismul părea să compenseze prin creșterea frecvenței cardiace.

Participanții cu cele mai ridicate niveluri ale markerului inflamator au prezentat un risc cu 43% mai mare de evenimente cardiovasculare majore față de persoanele cu cele mai scăzute valori. În această categorie au fost incluse:

  • stopul cardiac;
  • insuficiența cardiacă;
  • accidentul vascular cerebral și alte evenimente cerebrovasculare;
  • infarctul miocardic;
  • decesul cardiovascular.

Analiza a identificat și proteine care ar putea explica legătura dintre inflamație și afectarea inimii. Printre cele mai importante s-au numărat molecule implicate în procesele controlate de interleukina-1, factorul de necroză tumorală și interleukina-6.

Factorii care amplifică inflamația

Cercetătorii au evaluat 177 de factori de mediu și indicatori ai compoziției corporale. Fumatul, cantitatea excesivă de țesut adipos, problemele de sănătate mintală și dezavantajele socioeconomice s-au numărat printre elementele cel mai puternic asociate cu inflamația crescută.

Genele pot schimba însă intensitatea reacției organismului la acești factori. Astfel, două persoane expuse unor riscuri similare pot avea niveluri diferite de inflamație și, implicit, probabilități diferite de a dezvolta probleme cardiovasculare.

„Studiul arată modul în care genele şi factorii de stil de viaţă precum fumatul, sănătatea mintală precară şi statutul socioeconomic pot converge pentru a declanşa inflamaţia”, au transmis autorii într-un comunicat al Imperial College London.

Posibile ținte pentru tratament

Unele dintre mecanismele inflamatorii observate sunt deja analizate ca posibile ținte terapeutice. Blocarea semnalizării interleukinei-6 este evaluată în studii clinice la persoane care au inflamație sistemică și un risc cardiovascular ridicat.

Rezultatele nu demonstrează însă că inflamația provoacă direct modificările observate la nivelul inimii, deoarece cercetarea a fost observațională. În plus, majoritatea participanților din UK Biobank erau de origine europeană, ceea ce poate limita aplicarea concluziilor la alte populații.

Asocierea markerilor inflamatori cu datele genetice ar putea permite, în viitor, identificarea mai precisă a persoanelor cu risc cardiovascular crescut și selectarea celor care ar beneficia cel mai mult de măsuri preventive începute devreme.

Vezi si

Accident grav la Craiova: Planul Roșu activat după impactul dintre o mașină și un autobuz

Un accident rutier grav s-a produs vineri dimineață, la Craiova, după...

Te-ar mai putea interesa si:

Radu Comșa: Trei milioane de români nu contribuie la sănătate

Aproximativ trei milioane de persoane nu plătesc contribuții la...

ChromAgeNet, instrumentul AI din Barcelona care detectează îmbătrânirea celulelor stem

Cercetători din Barcelona au creat ChromAgeNet, un instrument de...