Pergamentele unor manuscrise medievale au păstrat urme genetice ale virusului care provoacă variola ovină. Descoperirea le-a permis cercetătorilor să urmărească prezența agentului patogen în urmă cu mai bine de 3.700 de ani.
Rezultatele provin dintr-un studiu realizat de o echipă internațională coordonată de cercetători de la University College Dublin. Din grup au făcut parte geneticieni, istorici, virologi și specialiști în conservarea documentelor.
Virusul identificat în pergamente
Oamenii de știință au extras ADN direct din pielea folosită la realizarea unor manuscrise istorice. În Evul Mediu, pergamentul era obținut în principal din piele de oaie, capră sau vită, iar această origine animală a făcut posibilă păstrarea unor informații genetice timp de secole.
Printre documentele analizate s-a aflat Evangheliarul din York, un manuscris iluminat vechi de peste 1.000 de ani și unul dintre cele mai valoroase texte ale perioadei anglo-saxone târzii. Cercetătorii au examinat și Glosarul Corpus, păstrat la Colegiul Corpus Christi din Cambridge și considerat unul dintre primele dicționare ale limbii engleze.
„Identificarea ADN-ului vechi al agenților patogeni a schimbat complet modul în care înțelegem bolile infecțioase din trecut, iar acum arătăm că pergamentul poate păstra și el ADN-ul patogenilor animali”, a declarat Louis L’Hôte, autorul principal al studiului.
Oile bolnave, posibil folosite la pergament
În anumite cazuri, urmele virusului au apărut pe mai multe pagini ale aceluiași manuscris. Potrivit cercetătorilor, acest rezultat sugerează că la fabricarea pergamentului ar fi putut fi folosite animale infectate cu variola ovină.
Boala este extrem de contagioasă în rândul oilor și poate provoca febră, leziuni cutanate și moartea animalelor. Ea poate produce pierderi economice importante prin scăderea producției de lapte și degradarea lânii.
O boală prezentă de milenii
ADN-ul recuperat din manuscrise a fost comparat cu material genetic obținut din dinți de oaie datând din Epoca Bronzului. Analiza a indicat că virusul circula deja de peste 3.700 de ani.
Cercetătorii au observat și că genomul virusului variolei ovine a rămas remarcabil de stabil în această perioadă. Situația diferă de cea a virusului variolei umane, al cărui material genetic a trecut prin schimbări importante.
Nu există dovezi că variola ovină poate infecta oamenii. Echipa speră însă că studierea evoluției genetice a virusului va ajuta, în timp, la găsirea unor metode mai eficiente de combatere a bolii la animale.